Categorii
Orase Romania

Lucruri de făcut în Sinaia pe timp de iarnă

Dacă este iarnă, atunci este rost de mers la munte! Sau cel puțin acest lucru aleg să facă mulți dintre cei care vor să se rupă chiar și pentru câteva zile sau weekend de ritmul agitat al vieții și de peisajul de multe ori deloc încântător al marilor orașe.

Dintre toate destinațiile de munte, dar și unul dintre cel mai ușor accesibile locuri de pe Valea Prahovei, este Sinaia. Frumoasa stațiune de la poalele munților Bucegi se transformă în plin sezon rece într-o adevărată nestemată.

Munții îmbrăcați cu zăpadă, freamătul locului dat de turiștii veniți la schi și nu numai, pârtiile nesfârșite și atmosfera de petrecere fac din Sinaia o atracție turistică de neratat. Dacă ai câteva zile libere și vrei să le petreci la munte împreună cu o gașcă de prieteni, Sinaia este foarte generoasă la capitolul activități pe timp de iarnă.

Schiază pe unele dintre cele mai bune pârtii din țară

Sinaia este una dintre destinațiile alese de către cei care sunt împătimiți ai schiului. În Sinaia se află nu mai puțin de 16 părții de schi, unele dintre acestea pentru începători, altele pentru nivel mediu, dar și pârtii de dificultate mare pentru cei mai experimentați și profesioniști. Accesul în vârful pârtiei este facilitat de telecabine, telescaun, teleschi sau telegondolă. Ține cont că în sezon, este destul de aglomerat, așa că n-ar fi rău să îți programezi vacanță în funcție de perioadele de vârf. Dacă îți dorești să schiezi, dar vremea nu este favorabilă, poți merge pe pârtiile de aici care au instalate tunuri de zăpadă artificială, așadar indiferent de momentul din sezon în care ajungi, n-ai cum să ratezi această distracție.

Cucerește Vârful Omu

Vârful Omu este cel mai înalt punct populat permanent din România, la o înălțime de 2.505 metri. Este un obiectiv turistic pe care trebuie să-l vizitezi neapărat iarnă, întrucât priveliștea este una care nu poate fi descrisă în cuvinte, iar experiența este cu adevărat unică. Aici poți afla inclusiv povestea fascinantă a locului și te poți încălzi savurând un vin fiert și preparate tradiționale la cabana din vârful muntelui. Atunci când ai în plan să faci o expediție până în acest loc, echipează-te corespunzător, pentru că diferențele de temperatură sunt mari, comparativ cu cele din oraș.

Încearcă bucătăria tradițională

O zi de iarnă petrecută afară, pe pârtie sau explorând obiectivele turistice din zonă nu se poate încheia mai bine decât la gură sobei…sau la căldură, bucurându-te de bunătăți tradiționale românești și savurând un vin fiert sau un ceai cald, pentru ca relaxarea să fie completă. Sinaia oferă numeroase alternative la capitolul locuri de luat masă. Poți opta pentru restaurante cu specific românesc, unde pe lângă meniul tradițional, mai poți asista și la un program artistic în același ton.  Chiar și cei care nu sunt încântați de ceea ce înseamnă stilul rustic autentic românesc, au alternative. În Sinaia sunt și multe restaurante cu specific internațional, dar și locații de lux, unde se poate lua masa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *