Categorii
City Break

Unde schiem în Sinaia

Ești pasionat al sporturilor de iarnă iar weekendul acesta ți-ai planificat câteva ture de ski în Sinaia. Înainte de a porni la drum află tot ce trebuie să știi despre domeniul de ski al stațiunii.

Localizată la poalele munților Vârful cu Dor, Furnica și Piatra Arsă, Sinaia este populară printre iubitorii sporturilor de iarna și nu numai. Cel mai mare avantaj al stațiunii rămâne diferența de nivel, Sinaia fiind singura stațiune de iarnă din România care are pârtii dispuse pe aproape 1000 de metri altitudine. Prima este Pârtia Nouă, apoi pârtiile de altitudine din Valea Soarelui și Valea Dorului.

Sezonul de ski începe din luna decembrie și durează chiar până în mai. Cel mai înalt punct atinge 2.090 m, iar cel mai jos ajunge la 1.006 m.

Sinaia, locul în care iarna durează cel mai mult

Acest lucru este datorat Cotei 2000, unde zăpada se menține datorită temperaturilor mici din golul alpin.

Domeniul schiabil de până la 22 km este împărțit pe pârtii cu nivele de dificultate diferite.

Pasionații sporturilor de iarnă au la dispoziție patru pârtii ușoare, opt cu dificultate medie, precum și trei pârtii cu nivel dificil (Carp- 1382 m, Târle- 950 m și Papagal- 900 m). Poți ajunge în stațiune atât cu mașina – DN1 cât și cu trenul pe ruta București – Brașov. Din Sinaia vei putea urca cu mașina personală până la Cota 1000 și apoi cu telegondola până la 1400. Din acest punct, telecabina te va duce până la Cota 2000.

Dacă recent ai fost inițiat în tainele sporturilor de iarnă, atunci, adecvate pentru nivelul tău de pregătire sunt: Pârtia Laptici, Pârtia Începători sau Pârtia Gondola. Pentru persoanele care doresc să exerseze, pârtiile cu nivel mediu le stau la dispoziție: Pârtia Drumul de Vară, Pârtia Nouă, Pârtia Scândurari, Pârtia Valea cu Brazi, Pârtia Valea Dorului, Pârtia Valea Soarelui. Schiorii pasionați se vor bucura de adrenalină și zăpadă din belșug pe Pârtia Târle, Pârtia Papagal, sau Pârtia Carp.

Planul unei zile perfecte la schi

Pentru neinițiați, Cota 1400 în jos, le stă la dispoziție, în timp ce, experimentaților, Cota 2000 oferă un peisaj mirific. Ca să ajungi aici va trebui să urci în telecabina de la Cota 1400. De la Cota 2000 în jos, poți ajunge atât cu telecabina cât și cu telegondola Carp. De la 1400 în jos este amenajată Pârtia Nouă cu tunuri de zăpadă artificială. Recomandat ar fi să vii în afara zilelor de weekend când costurile și aglomerația sunt sesizabil reduse.

Pentru persoanele care nu practică schiatul, acestea se pot bucura de priveliștea incredibilă care se deschide de pe terasa cabanei de la Cota 2000. Amatorii de săniuș se pot bucura de zăpadă sub Telegondolă. Pentru cei mai puțin experimentați există bandă pentru schiori, precum și câteva școli de schi. Pentru pasionații sporturilor de iarnă sunt disponibile și locuri apre-schi unde se pot încălzi cu un vin fiert sau delecta cu o gustare specifică locului.

Important de reținut mai este faptul că pârtiile sunt deservite de telecabine, telegondolă, telescaun și teleschi, de tunuri pentru zăpadă artificială și instalații de nocturnă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *